Nu as vrea sa gresesc nici macar o virgula, asa ca nu o sa scriu foarte multe despre film. Astept cu nerabdare cronicile criticilor! Pana atunci am doar o recomandare: mergi la filmul inceputului de an in Romania. Tocmai ce l-am revazut, iar daca despre “Un profet” se spune ca e cel mai preamarit film francez al ultimilor ani (subscriu, filmul e amazing), sunt convins ca “Eu cand vreau sa fluier, fluier”, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de film de la Berlin 2010, este comparabil cu creatia lui Jacques Audiard.
Despre un film ca “Eu cand vreau sa fluier, fluier” poate ca e mai bine sa nu scrii pentru ca, mai ales daca nu esti un specialist, sunt sanse mari sa te rezumi la preamariri inutile, la ridicari in slava de amator. Insa daca un simplu spectator ca mine, adica un non-specialist, se hotareste sa lase scrise cateva randuri despre aceasta pelicula, atunci chiar trebuie laudata!
De la bun inceput vreau sa precizez (nu am facut-o inca?) ca, datorita tensiunii care se acumuleaza in anumite secvente bine dozate si mai ales prin finalul care cere o aprofundare a conflictelor interne din film, consider ca pelicula regizorului Florin Serban este una din cele mai bune filme romanesti din 2000 incoace. Alaturi de “Politist, adjectiv”. Desigur, o opinie subiectiva, nuantata si de felul in care am reusit sa intru in trairile personajului principal. Nici nu mai sunt un fan al filmelor romanesti cu si despre comunism.
Ca si “Un profet”, “Eu cand vreau sa fluier, fluier” nu este un film despre delincvenţi, chiar daca actiunea se petrece intr-o inchisoare. Nu cred nici in componenta jurnalistica (Deutsche Welle a enuntat acest lucru), prin care regizorul Florin Serban ar vrea sa descrie conditiile in care traiesc tinerii prizonieri din Romania.
“Hai, mai, fii serios. Noua zile cat mai stai aici, sa nu mai gresesti o virgula, ai auzit?”, il ameninta seful penitenciarului (Mihai Constantin) pe tanarul detinut Silviu Chiscan, eroului filmului. Chiar la inceput.
Spuneam mai sus ca evit sa imi scape o virgula aici, asa ca va las sa imi spuneti voi cum ati simtit conflictele filmului. Ce virgule au gresit Catalin Mitulescu si Florin Serban? Ce nu v-a placut la “Eu cand vreau…”?
Replica Mea: “Hai, mai, fii serios. Noua zile cat mai stai aici, sa nu mai gresesti o virgula, ai auzit?”
Ok, ok, prefer si replica lui Silviu la o intrebare banala a studentei venita in practica: “Mie-mi place sa mananc cel mai mult pizza.”
Scena Mea: Cea in care Silviu se revolta impotriva mamei sale. Cand o face curva….brrr..
E bunisor, merita vazut. Eu am ramas inca la intrebarea – care e silver lining-ul filmului: dramele cauzate de migratie (vezi relatia Silviu-ma-sa), viata mizerabila din detentie sau legatura ciudata dintre Silviu si pisi de la sociologie…
In alta ordine de idei, recomand un film mult mai bun – “Concertul” lui Radu Mihaileanu. Daca vrei sa fluieri… du-te :)
de acord:) http://vrinceanu.ro/?p=1288