INDICATOR CHEIE. Investitiile straine sunt in scadere dupa primul semestru din 2017

Posted by:     Tags:  , ,     Posted date:  August 16, 2017  |  No comment


August 16, 2017


Un indicator important la care trebuie să ne uităm lunar este volumul investiţiilor străine directe, care reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri românesc, cât şi percepţia investitorilor străini.

Cele mai recente date de la BNR relevă că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,8 miliarde de euro în primele şase luni din 2017, comparativ cu 2,1 miliarde de euro în perioada similară din 2016 (-13,4%).

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) din primul semestru 2017 au însumat 2,17 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 338 de milioane de euro.

În perioada ianuarie-iunie 2017, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,74 miliarde de euro, comparativ cu 1,9 miliarde de euro în perioada similară din 2016.

„În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,05 miliarde de euro, balanţa veniturilor secundare şi balanţa serviciilor s-au încheiat cu excedente mai mici cu 247 de milioane de euro, respectiv cu 51 de milioane de euro, iar balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 562 de milioane de euro”, potrivit BNR.

Ce ar fi de făcut în perioada următoare mai ales că aportul investițiilor străine în creșterea și dezvoltarea economică a României pe parcursul ultimilor ani este de necontestat, prin contribuția adusă la dezvoltarea tehnologică, creșterea exporturilor, importurile de know-how?

Spre exemplu, pentru atragerea  și păstrarea ISD, cu menținerea și amplificarea efectelor pozitive, autorii unui raport publicat de Consiliul Investitorilor Străini în România (FIC) și Academia de Studii Economice consideră că sunt posibile și dezirabile două direcții de acțiune. Mai adaug eu o direcție proaspătă.

 I. Creșterea capacității de absorbție a economiei. În mod cert, după cum sugerează și literatura de specialitate, impactul pozitiv al ISD în economia țării gazdă depinde de capacitatea de absorbție  a acesteia: calitatea capitalului uman, gradul de dezvoltare economică și tehnologică, stabilitatea și atractivitatea legislației. Astăzi, principalele surse de atractivitate pentru investitori sunt resursele create, precum infrastructura sau instituțiile, mai mult decât înzestrarea cu resurse naturale. Astfel de eforturi nu sunt menite numai să atragă investitorii străini, dar contribuie și la dezvoltarea economică a țării. De asemenea, va spori volumul de investiții cu valoare ridicată adăugată și eficientă crescută.

II. Dezvoltarea și implementarea unei strategii de atragere a ISD. Rezultatele pozitive ale României sunt limitate de lipsa unui document strategic care să privească în mod concret stimularea ISD, pârghiile economice pentru încurajarea acestora și remedierea eficienței scăzute a agențiilor românești de atragere a investițiilor, care nu au sugerat până în prezent că ar avea o poziție de forță ca partener de negocieri pentru investitorii străini.

Diasporainvestitiistraine

 III. Diaspora, catalizator pentru aducerea de investitori străini în România. O idee în care cred foarte mult, expusă în articolul din ziarul Bursa: “Diaspora este un catalizator pentru aducerea de investitori străini în România. Vrem să aducem 100 de investiţii străine în România, iar Centenarul Marii Uniri, de anul viitor, dublat de faptul că în prima jumătate a lui 2019 ţara noastră va deţine preşedinţia UE, conturează un context excelent pentru ca acest lucru să se întâmple”.

+ recomand DIPLOMATIE ECONOMICA. Investitiile straine sunt in crestere, insa radiografia internationalizarii este dureroasa



About the author


Cu o experienta profesionala in business si administratie, Claudiu Vrinceanu a studiat economia la Facultatea de Relatii Economice Internationale (ASE) si Stiintele Politice la SNSPA. De asemenea, Claudiu a incheiat cursurile programului de EMBA al Maastricht School of Management.






Wanna say something?






 





Read previous post:
RePatriot: Zilele Diasporei, in peste 20 de administratii locale

Zilele Diasporei s-au extins în peste 22 de administrații locale din România care sunt hotărâte să aprecieze românii plecați și...

Close