Realitate de la firul ierbii: cate firme din Romania sunt, de fapt, sanatoase

Posted by:     Tags:      Posted date:  September 27, 2017  |  No comment


September 27, 2017


Raportul privind distribuția averii mondiale, potrivit căruia 1% din populație deține mai mult de jumătate din averea globală, adică e mai bogată decât restul de 99%, e replicat și la nivelul economiei românești, relevă un studiu al CITR Group privind privind evoluția societăților de impact din România.

Analiza CITR Group arată că țara noastră numără în jur de 640.000 de companii, iar doar un procent din acestea, adică 6.521 de societăți, generează peste 60% din cifra de afaceri cumulată la nivel național.

Astfel, deși la nivel macroeconomic România a înregistrat, în al doilea trimestru din 2017, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 5,7%, conform datelor din Eurostat, la nivel microeconomic asistăm la o concentrare îngrijorătoare a veniturilor în jurul unui număr foarte mic de companii.

Romania vulnerabila

 

¨Acest dezechilibru acționează puternic asupra modului în care 99% dintre companiile din România își desfășoară activitatea; economia românească e dependentă de acest număr restrâns de societăți mari iar companiile mici și mijlocii, care formează marea majoritate a companiilor din România, sunt extrem de vulnerabile. România rămâne la fel de fragilă ca în 2007-2008, iar experiența crizei anterioare nu creează vreun confort, fiindcă nu suntem mai bine pregătiți acum pentru eventualitatea unui recul¨, avertizează Rudolf Vizental, CEO CIT Resources.

Potrivit studiului CITR Group, companiile de impact au fost împărțite în finanțabile, restructurabile și insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut, următoarele au scăzut, iar cele insolvabile aproape s-au înjumătățit.

Romania vulnerabila

Un alt semnal de alarmă tras de specialiștii CITR Group se referă la oportunitățile de salvare a afacerilor cu probleme, considerate de bănci nefinanțabile, iar de investitori – prea mici. Doar circa 1.500 de companii, adică societățile sănătoase, cu active de peste zece milioane de euro, reprezintă zona de interes pentru consultanți, investitori și bănci.



About the author


Cu o experienta profesionala in business si administratie, Claudiu Vrinceanu a studiat economia la Facultatea de Relatii Economice Internationale (ASE) si Stiintele Politice la SNSPA. De asemenea, Claudiu a incheiat cursurile programului de EMBA al Maastricht School of Management.






Wanna say something?






 





Read previous post:
Romanian Business Leaders: TVA Split va bulversa economia in 2018

Noul sistem de plată defalcată a TVA va bulversa major economia sănătoasă - pe a cărei bună funcționare se bazează...

Close